Fusesem deja de cateva ori in Serbia, iar basmele cu scufita rosie de
Washington si lupul cel rau de Belgrad fusesera spulberate odata cu
facaturile de stiri prezentate de CNN, respectiv copiate de ai nostri
ca brazii. M-au contactat la un moment dat niste sarbi care voiau sa
vina in Fagaras in toamna lui 2002. Dupa ceva e-mailuri, am inceput sa
ma intreb pe unde imi voi petrece vacanta de vara si asa a aparut si
ideea. Deci am luat-o de la capat cu un Balkan Flexipass si m-am suit
in trenul de Belgrad. Dupa un tren de noapte pana in Serbia, o zi de
plimbare si inca un tren de noapte pana in Muntenegru, am crezut ca am
ajuns. Ajunsesem insa doar in gara din Mojkovac, de unde ma astepta o
sosea de circa 70-80 km. in lungul canionului Raului Tara, cel mai mare
canion european, dupa cum mi s-a spus. Pana sa ma bucur de canion, m-am
bucurat si mai mult de autostop, pentru ca autobuzele erau rare, in
lipsa prea multor localitati pe parcurs, si mai ales in conditiile in
care nu vrusesem sa iau autocarul direct de la Belgrad, vrand sa
folosesc abonamentul de tren la maxim. La un moment dat, intre doua
autostopuri, a trebuit sa mi se aduca aminte din ce tara vin. In
general sarbii si muntenegrenii te iau la autostop, n-am stat niciodata
mai mult de jumatate de ora la marginea drumului. Cei care nu te iau,
nu te iau si gata, este alegerea lor. Insa soferul singurei masini cu
numar de Romania care a trecut pe langa mine a simtit nevoia imperioasa
de a arata cat de cretin este si a claxonat prelung, iesind din
carosabil ca sa imi atraga atentia asupra-i. In fine, trecand peste
mitocanismele mioritice, intr-un sfarsit am ajuns in Zabljak, o
statiune amplasata la poalele Muntilor Durmitor, intr-o zona foarte
pitoreasca, intre un platou calcaros amplasat la circa 1300-1400 m.alt.
si inceputul padurii de conifere ce inconjoara cateva lacuri glaciare
foarte frumoase, dintre care Crno Jezero (Lacul Negru) este cel mai
mare.
Foarte important, si de altfel primul lucru de care m-am
lovit in Muntenegru (din fericire, stiam de acasa de asta), desi -
teoretic (pentru ca in realitate nu mai este cazul) - Serbia si
Muntenegru fac parte dintr-o federatie, in realitate sunt doua tari
separate aproape in totalitate, pornind de la controlul vamal
deocamdata aleator si incheind cu faptul ca, in timp ce in Serbia
moneda oficiala este dinarul, in Muntenegru acesta nu este nici macar
acceptat la banca sau la biroul de schimb valutar, moneda nationala
fiind euro. Am gasit o harta relativ buna intr-un hotel si dupa aceea,
fiind destul de obosit de pe drum, m-am dus in campingul local unde,
contra taxei de 1.50 euro am pus cortul. Zabljak-ul este o statiune
\"normala\", fara un volum exagerat de mare de fite ca pe alte meleaguri
si cu destul de multe hoteluri sau vile. Preturile fiind in euro, nu
este tocmai ieftin, pentru ca, de pilda, o paine era cam jumatate de
euro, iar o sticla de 0.33 l. de bere locala era 1.50 euro intr-un bar.
A doua zi dis-de-dimineata am pornit-o spre munte, in ciuda vremii nu
tocmai insorite. Durmitorul este un munte fascinant, un munte masiv de
calcar la 2525 m.alt., cu caldari glaciare pline de grohotis, foarte
putina apa, rare pajisti si lacuri glaciare care se afla jos, la
1300-1500 m.alt. Creasta este destul de accidentata in general, insa
este urmata pe alocuri de poteci. Marcajele sunt bune, dar nu
excelente, as zice sa sunt mai bune in Slovacia, Polonia sau in unii
munti de la noi (de pilda, Piatra Craiului sau Bucegii), insa sunt
similare cu ceea ce este in Bulgaria si in alti munti de la noi (sa zic
Giumalau sau Tarcu). Potecile insa nu sunt foarte batute, pentru ca
majoritatea oamenilor prefera ture scurte prin preajma lacurilor
glaciare de jos. Mai cunoastem cazuri.
Am urcat in lungul unei vai glaciare, apoi am trecut pe langa o stana
si, dupa-amiaza, am ajuns in saua de sub varful cel mai inalt exact in
momentul in care s-a starnit aralia, jihadul sau cum veti vrea sa-i
spuneti unei vijelii insotite de o ploaie puternica, insa - hvala, Bog
- fara descarcari electrice. Am lasat rucsacul acolo si am mers pana pe
varf mai mult in patru labe din cauza calcarelor foarte alunecoase. Pe
Bobotov Kuk (2525 m.alt.), la fel ca pe multe alte varfuri din
Muntenegru, exista o cutie cu stampile si un mic caiet unde oamenii isi
povestesc pe scurt ascensiunea. Insa n-am avut prea mult timp de
admirat peisajul, am luat-o la vale, am cules rucsacul dintr-o balta si
am coborat pe partea cealalta a crestei, ajungand langa cel mai \"inalt\"
lac glaciar din masiv (Zeleni Vir, 2028 m.alt.). Asa cum imi spusesera
niste montaniarzi la stana pe langa care trecusem, \"there is little
space for camping\". Chiar asa, mai mult de 2 corturi nu ar fi avut loc
in spatiul inierbat ingust dintre bolovanii ce margineau lacul cuibarit
intr-un mod aproape ireal in marea de grohotis. Am intins cortul si am
ascultat ploaia rapaind pana a doua zi. Abia pe la 10-11 dimineata s-a
mai domolit, dandu-mi voie sa ies si sa strang. Dupa ce am trecut pe
langa o zona cu sedimente evidente puternic ondulate si foarte
pitoresti, am coborat putin anevoios (dat fiind noroiul si calcarul ud)
pana la Skrcko Jezero, un lac superb amplasat intr-o vale care se
transforma in aval intr-un canion foarte salbatic. De la lac in sus
spre creasta m-am bucurat de soare, insa nu am fost singurul, avand in
vedere ca am dat de doi serpi care se bronzau pe lespezile peste care
trecea poteca. Pe partea cealalta valea era mult mai domoala, ceva in
genul zonei Urdele din Parang. Am pus cortul intr-o zona unde existase
odinioara o stana, iar a doua zi am coborat in Zabljak unde m-am
intalnit cu oamenii cu care ma conversasem pe internet despre Fagaras.
In zilele urmatoare am mai facut ceva ture, mai ales in zona de sud a
masivului, unde exista si instalatie de urcat pe cablu, ca si ceva
partii pentru iarna. Una peste alta, Durmitorul este un munte frumos,
cu multe posibilitati pentru toata lumea, de la plimbari pe drumurile
dintre lacuri de jos, din padure, pana la ture mai lungi si mai grele,
sau chiar pana la ture de cocot. Accesul nu este deosebit de greu,
avand in vedere ca au doua autocare pe zi de la Belgrad la Zabljak pe
zi, cateodata chiar mai multe. Eu am mers cu trenul ca eram inca sub
bariera de 26 de ani si am beneficiat de abonament mai ieftin, insa
dupa aceea, cand m-am intors, am mers mereu cu autocarul.
