In perioada 20 - 24 iunie 2010 am parcurs traseul West
Rib pe varful Denali cunoscut si sub numele de Mckinley (6194m) in echipa Teofil
Vlad-Marius Gane.
Varful Denali este situat in Alaska Range, arie montana din
partea centrala a statului Alaska, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
Traseul are gradul AK IV (cotatie de dificultate intre I si VI specifica pentru
rutele de pe muntii inalti din Alaska - peste cca. 4000m), prezinta o diferenta
de nivel de 2900m si necesita o apropiere care dureaza intre 8 si 15 ore in
functie de conditiile de zapada si locatia de start, retragerea durand 1-2
zile.
Accesul in zona se face pe calea aerului plecand din Talkeetna, Alaska,
locul de aterizare fiind "Kahiltna International Airport", o pista de
aterizare amenajata pe ghetarul Kahiltna la aproximativ 2200m.
Excursia
noastra s-a desfasurat in perioada 27 mai - 6 iulie, aceast interval asa de
lung fiind justificat de necesitatea aclimatizarii si de conditiile
meteorologice capricioase care pot impune asteptarea unei ferestre de vreme
favorabila perioade lungi de timp. In final s-a dovedit ca rezerva de timp pe
care ne-am acordat-o a fost o alegere inteleapta.
Dupa o zi de aprovizionare
in Anchorage si drumul la Talkeetna, cel mai apropiat orasel de Parcul National
Denali, in data de 30 mai am ajuns pe ghetarul Kahiltna.
In perioada 31 mai
- 9 iunie ne-am aclimatizat urcand pe varful Denali pe traseul clasic, dupa care
am coborat la altitudinea de cca. 2300m la "Ski Hill Camp", locul de unde
incepea drumul spre baza traseului vizat. Incepand din data de 10 iunie a
inceput o etapa mai lunga decat am prevazut destinata odihnei si recuperarii
fizice in asteptarea vremii bune necesare parcurgerii traseului vizat. Vremea a
continuat sa fie nefavorabila cu ninsori abundente pana in data de 19 iunie. In
aceasta perioada am facut mai multe drumuri la "Kahiltna International Airport"
destinate in principal reaprovizionarii.
In data de 20 iunie, constatand o
imbunatatire considerabila a vremii am decis sa pornim spre baza rutei. In jurul
orei 14.30 am inceput sa strabatem North-East Fork, o vale larga care se termina
cu o cadere de gheata foarte fragmentata care prezinta serioase probleme de
orientare. Am folosit rachete de zapada. Acest parcurs prezinta in ansamblu un
serios pericol obiectiv reprezentat de seracurile care pandesc deasupra caderii
de gheata finale. Acest sector trebuie parcurs cat de repede se poate si trebuie
constientizat faptul ca riscurile nu pot fi eliminate, fiind unul dintre
locurile unde devine evident faptul ca norocul reprezinta un factor foarte
important in alpinism. Am campat la baza culoarului pe care incepe ruta la
aproximativ 3300m. Drumul a durat 8 ore in care am facut mai multe pauze scurte
si una mai lunga pentru a topi zapada pentru hidratare.
Pe 21 iunie am
inceput sa ne cataram relativ tarziu (11.30 a.m.) pe culoarul de 55 de grade.
Am asigurat pe cat posibil pe stanca. Peste gheata era in cea mai mare parte a
culoarului un strat de zapada care facea anevoioasa asigurarea si inaintarea,
nefiind suficient de gros cat sa permita inaintarea in zapada, ci doar
ingreunand accesul la gheata cu coltarii si pioletii. Culoarul are aproximativ
400m diferenta de nivel. Ne-am deplasat permanent concomitent fara sa regrupam,
incercand sa avem mereu cel putin o asigurare intre noi. Am iesit in creasta
care defineste ruta si am urcat pe un dom de zapada aproximativ 100m diferenta
de nivel urmand o creasta cu cornisa inclinata la 50-55 grade si dupa o scurta
pauza am urcat un al doilea dom de zapada de 200m diferenta la o inclinatie
similara cu cel de dinainte. Aici am mancat si am topit zapada. In continuare
pentru 400m diferenta de nivel am urmat teren usor cu zapada mare.
Am facut
bivuac dupa 10 ore de la plecare la altitudinea de aproximativ 4400m la
adapostul unei crevase cu peretele dinspre panta suficient de inalt cat sa
ofere protectie.
22 iunie a inceput cu cateva valuri de ceata care ne-au
facut sa gresim ruta care ocoleste creasta matematica prin dreapta pe pante
abrupte de zapada. Noi am mers spre creasta matematica in care am iesit dupa o
lc de 50m pe gheta de 55-60 de grade, si inca o bucata de 130-150m parcursa
concomitent cu gheata de 60 de grade si pasaje de mixt mai abrupte. Dupa inca o
sectiune de firn si mixt la 55 de grade de aproximativ 350 -400m parcursa
concomitent am traversat stanga spre o platforma unde am depozitat rachetele, o
semicoarda, cateva protectii mobile si suruburi de gheata de care am considerat
ca nu vom mai avea nevoie mai sus. Am facut acest lucru stiind ca retragerea va
fi pe traseu pana la acest punct, de aici urmand sa gasim o varianta sa coboram
in traseul clasic. Aici am mancat si am topit zapada. In continuare am mers pe o
creasta de zapada cu cornisa pana intr-o zona stancoasa pe care am ocolit-o pe
partea dreapta, ajungand la baza unui culoar de 200m cu zapada foarte mare si
inclinatie de 55 de grade. Am asigurat pe stanca, inaintarea fiind foarte
anevoioasa si riscul de avalansa mare. Dupa iesirea din culoar am inaintat in
teren mixt relativ simplu pana la altitudinea de 5200m unde am gasit un loc plat
unde am putut instala cortul de bivuac. Aproximativ 9 ore.
In 23 iunie
datorita temperaturilor foarte scazute nu am plecat decat foarte tarziu in jur
de 1.30p.m. Traseul se strecoara pentru 200m diferenta de nivel printre si peste
blocuri de stanca pe o panta de 50 de grade, intr-un teren mixt usor care se
termina cu o creasta cazuta. Aici am facut o pauza si eu mi-am pus incalzitoare
in bocanci. De aici in sus am inaintat pe o panta de zapada care pe masura ce
inaintam crestea in inclinatie si se transforma in firn. Din pacate ancorele de
zapada ramasesera la cort cu speranta ca nu va fi nevoie de ele si suruburile de
gheata nu erau adecvate. Avand de optat intre 3 culoare pentru a iesi in platoul
somital l-am ales pe cel mai abrupt pentru ca ne scotea cel mai aproape de varf.
Panta ajungand la o inclinatie intre 55 si 65 de grade am trecut de la
asiguratul la piolet in momentele cand schimbam capul de coarda la asigurarea pe
stanca pe partea stanga a culoarului inaintand concomitent. Din motive de viteza
am optat sa traversam oblic dreapta ceea ce ne-a dus in situatia de a nu mai
avea posibilitati de asigurare intre noi, o caderea a oricaruia dintre noi
iesind din orice calcul de bun simt. Am iesit in platoul somital unde la
adapostul unor stanci am topit niste zapada ca sa ne hidratam si am mancat. Am
lasat tot echipamentul tehnic aici, pastrand doar un piolet si un bat de schi.
Terenul era cunoscut de la tura de aclimatizare. La ora 9 p.m. am fost pe varf
dupa ce am urcat o panta de zapada si am parcurs o creasta expusa in ambele
parti in conditii neasteptat de bune, cu vant slab si temperaturi decente. Am
facut poze si ne-am odihnit un pic. Gandindu-ne la pasajele expuse pe care
trebuia sa le descataram am imprumutat 2 ancore de zapada de pe creasta
somitala. Dupa ce am regasit echipamentul am inceput descataratul mergand
concomitent, dar asgurandu-ne considerabil mai des. Temperaturile au scazut
simtitor, ceea ce ne-a motivat sa punem incalzitoare in manusi si supramanusi.
In jurul orei 2 a.m. am ajuns la cort.
24 iunie ne-a gasit destul de obositi,
ceea ce ne-a determinat sa incepem coborarea in jurul orei 12 a.m.. Am recuperat
materialele lasate in depozitul de mai jos si prin ceata am bajbait spre tabara
4 de pe traseul clasic. Aici am mancat si ne-am hidratat. Am contiunat sa
coboram lungul drum spre "Ski Hill Camp" cu multe pauze, datorita starii
avansate de oboseala.
Pe 25 iunie seara am mers in continuare la "Kahiltna
International Airport" proviziile noastre fiind aproape de limita in speranta ca
a doua zi vom zbura spre civilizatie. Pe drum am constatat pe calea dura ca
ghetarul care era solid cu o saptamana inainte devenise un camp minat, podurile
de zapada de peste crevase cedand sub greutatea noastra in repetate randuri.
Nu am putut zbura spre Talkeetna decat pe 28 iunie datorita conditiilor
meteorologice. A urmat o lunga etapa in care ne-am preocupat sa ne recuperam
dormind, hranindu-ne si mai ales hidratandu-ne cu lichidele mai greu accesibile
de-a lungul sederii pe ghetar.
Ambii coechipieri am mers cap de
coarda.
Materialele folosite au fost 2 pioleti fiecare, 2 frienduri Camalot 1
si 2, 2 semicorzi de 7.8mm pe culoarul initial, apoi una singura, un set de
nuci, 7 suruburi de gheata, 2 ancore de zapada.
Multumim Consiliului
Judetean Arges, Serviciului Public Judetean Salvamont Arges, Asociatiei
Salvamont Pitesti si firmei Atta pentru sprijinul acordat in derularea acestui
proiect si tuturor prietenilor care ne-au ajutat sa ne completam echipamentul si
care au fost alaturi de noi in realizarea visului nostru.
Satisfactia pe
care am resimtit-o in urma parcurgerii acestui traseu nu o voi putea reda
niciodata intr-un raport de tura, dar radacinile ei sunt in spiritul aventurii
adevarate, in senzatia pe care o ai cand te uiti in jur si nu vezi decat
partenerul de catarat, muntele si abisul, urcand pe o ruta pe care stii ca nu a
mai fost decat o echipa cu o luna inaintea ta in anul respectiv, lucruri pe care
nu o sa le primesc niciodata de la un traseu clasic aflat la cativa kilometri
mai departe care seamana cu un bulevard frecventat de un public international,
multicultural, de toate sexele si varstele, pe unde reusesc "performanta" sa
"cucereasca" varful 2000 de oameni la o rata de succes de 60%, fiind care mai de
care primul de sexul sau de varsta sa, din tara lui, sau din comuna lui, sau de
pe strada lui pe "cel mai inalt" munte din America de Nord, realizand
"recorduri" si "premiere" nationale .
Teofil Vlad
