Alpin Club Ecoul - Bucuresti

Cum Tori visa de mai mult de un an la o iesire în care sa ne cataram prin turnurile Ciucasului a trebuit sa ma conformez pentru ca, din când în când, mai am si eu idei fixe pe care si el le accepta. Pentru aceasta iesire i-am mai convins sa vina cu noi pe Corina si Gioni.
Plecam de vineri seara din Bucuresti sa putem dormi mai mult sâmbata dimineata. Dupa o saptamâna de munca nu prea mai ai chef sa te scoli si în weekend cu noaptea în cap. Ajunsi la cabana Muntele Rosu ne chinuim nitel pâna gasim un loc decent unde sa punem cortul, mâncam ceva si trecem la somn. Nu stiu cum se face ca reusesc sa dorm eu pe partea de unde bate vântul si o mare parte a noptii o petrec sprijinând cortul sa nu cada peste noi din cauza rafalelor puternice.
Dimineata ne întâmpina o vreme cenusie si rece ce nu ne prea îndeamna sa punem mâna pe stânca, dar decidem totusi sa mergem si sa ne convingem la fata locului cum stau lucrurile. Împartim echipamentul, stabilim ca eu si Tori sa formam o echipa, iar Gioni si Corina o alta echipa. Dupa un drum de maxim 30 minute ajungem în valea Berii si zarim în fata Turnul Caprioarei, unde prin anii 70 s-au deschis 3 trasee de catarare. Dupa o urcare de 10 minute pe o panta sustinuta ajungem la baza turnului si alegem sa parcurgem ambele echipe acelasi traseu, traseul Prima cadere, cotat 5A. Pleaca Gioni cap si noi ceilalti stam si îl admiram cum se lupta cu ierburile verticale, cu o mica surplomba ce se trece prin stânga. Mai vedem cum trage si o mica cazatura în încercarea de a parcurge la liber traseul. Într-un final trece si acest pas, bineînteles ca tot la liber, si dupa 5 m regrupeaza. Pleaca si Corina. Ma dau si eu cocos asa ca aleg sa merg cap pe prima lungime. Cu ceva emotii reusesc sa ajung în regrupare, regrupare ce devine tinta bolovanilor dislocati de echipa de deasupra noastra. Vine si Tori rapid si îi cedez locul de înaintas, eu multumindu-ma cu acela de fotograf. A doua lungime are o trecere peste o mica burtica, bineînteles cu pitoane foarte proaste. Pe urma, se urca un pic spre dreapta înainte de a începe o traversare de 15m spre stînga, pâna în a doua regrupare. A treia lungime are pe primii 10m o portiune interesanta pentru catarare dupa care urmeaza câtiva zeci de metri de “ boschetareala” pâna la iesirea din traseu, unde se regrupeaza la un mare copac. Ajunsi sus cu totii ne întrebam putin cum de pe timpuri avea traseul 6 lungimi si acum a iesit din 3 de maxim 40m fiecare.
Coborâm prin stânga pâna la baza turnului pe un soare ce ne încalzeste din plin, asta dupa ce toata ziua dârdâisem de frig în perete. Strângem echipamentul si plecam spre masina. Tori si Corina strâng tot ce era al lor si pleaca sa prinda ultimul microbuz catre Bucuresti. Unii mai fac si altceva în weekend decât sa fie pe munte. Caut cu Gioni un loc mai bun de cort, sa nu mai stam chiar asa în panta, mâncam ceva, bem si o gura de vin si trecem la somn cu speranta ca vremea de duminica sa fie mai darnica cu noi. Ne trezim pe o vreme rece, dar senina macar, ne chinuim ceva sa plecam cu masina de acolo caci bateria murise peste noapte si ne îndreptam catre poiana Zaganu, pe un drum forestier închis cu bariera, bariera pe care reusim sa o fentam cu masina de teren a lui Gioni. Stim ca nu a fost frumos, dar a fost foarte sanatos:)
Împartim echipamentul si o luam la deal cu obiectivul zilei aflat în fata noastra. Pentru acesta zi ne propusesem peretele lui Alexandru, aflat imediat dupa stâna Zaganu. Dupa un urcus de 45 minute ajungem la baza peretelui, scot schita peretelui si identificam linia fiecarui traseu. Pentru început decidem sa parcurgem traseul Prager, cotat 3B, un traseu ce se va dovedi friabil si cu extrem de putine asigurari. Eu, învatat din ziua precedenta cu genul traseelor din Ciucas, ma fofilez si în las pe Gioni sa mearga cap. În prima regrupare, a fost nevoit sa munceasca ceva pentru a o face cât de cât sigura si a batut un piton suplimentar. La fel se întâmpla si pe primii metri din a doua lungime, unde mai planteaza un piton. Cum pitoanele sunt scumpe pe la noi, m-am chinuit ceva sa le scot J . Odata parcurs acest traseu ne întoarcem la baza peretelui si ne uitam sa vedem care alt traseu ne mai face cu ochiul. Gioni vrea sa facem traseul Tavanelor, dar avea o bucata mare cazuta, asa ca renuntam la acest gând si intram în traseul Trist, cotat 4B. Acesta are o prima lungime frumoasa, dar din pacate extrem de friabila si cu putine asigurari ceea ce îl face pe Gioni sa mai suplimenteze cu câteva friend-uri. Pâna sa plec si eu în traseu, soarele dispare de pe cer si rapid îsi face aparitia o lapovita de toata frumusetea. Ma grabesc si ajung în regrupare gâfâind, unde Gioni ma mai pune sa plec si cap pe urmatoarea lungime. Ninge si trebuie sa iesim odata sus. Dupa câtiva metri darâm un ditamai bolovanul si spre norocul meu acesta trece pe lânga semicorzi si pe lânga secund. Regruparea o fac la copacul unde terminasem si traseul precedent dupa maxim 30m de la plecarea în aceasta lungime. Ne dezechipam si o luam rapid la vale catre masina, cu speranta ca aceasta sa nu ne mai faca aceleasi probleme ca dimineata. Avem noroc si reusim sa plecam catre Bucuresti repede.

Concluzie: recomand aceste trasee doritorilor de aventuri cu bolovani si pereti friabili, dar sa aiba neaparat cu ei ciocan, pitoane, asigurari mobile si o casca sanatoasa. De asemenea, mai pot zice si ca nu sunt dificile, în cele 7 lungimi parcurse în cele 3 trasee am întâlnit doar o data pasaje peste gr. 6.