Perioada drumetiei decembrie 2000
Muntele: stancos, in general usor, cu ceva custuri pe creste secundare
Probleme: nimic semnificativ

Exista o parere aproape unanim acceptata in Romania, conform careia Europa \"civilizata\" se sfarseste la Budapesta. Parere pe care, desi nu o acceptam aparent din orgoliu national, o sustinem prin ceea ce spunem intotdeauna despre vecinii nostri de la sud, est, nord sau sud-vest. In Bulgaria sau Moldova se spunea ca voi fi jefuit, in Ucraina aveam sa dau, desigur, taxe de protectie la fiecare 100 m., in Rusia aveam sa fiu luat ostatic, iar sarbii aveau sa imi puna o pusca la tampla chiar din Vrsac. Realitatea si drumurile mele aveau sa dovedeasca opusul acestor zvonuri. Nu spun ca nu s-au intamplat unele si altele cu autocare romanesti tranzitand Bulgaria in prima jumatate a anilor \'90, insa spun ca eu nu am patit nimic, iar de jefuit, am fost jefuit de doua ori in viata, dintre care una a avut loc pe la pranz, intr-o zi cu soare si multa lume pe strada, in fata blocului unde locuiesc, in Bucuresti virgula Romania.

Ideea de munti si de mers in Bulgaria venise prin 1999, cand Andrei, un amic, a mentionat nu stiu ce varf de 2925 m. undeva, nu departe de Sofia (aveam sa aflu mai tarziu ca era vorba de Musala). Am dat din coate si-am obtinut pasaportul in regim de urgenta pentru a putea pleca inainte sa se sfarseasca vara, insa Andrei a renuntat. Bulgaria era o tara periculoasa si granicerii tocmai prinsesera niste romani care incercau sa treaca ilegal din Bulgaria in Grecia; in reportajul de la televizor, muntii aratau \"infioratori\". Deci am stagnat, neavand harti, informatii sau, mai degraba, curajul de a merge singur. A mai trecut un an, am terminat facultatea si am gasit un alt amic cu care sa merg. De data asta in Tatra (vezi povestea cu Tatra). Si de data asta, amicul a renuntat, iar eu mi-am zis ca, daca nu merg singur, nici ca o sa mai merg vreodata. Am mers singur in Tatra si nu am patit nimic, am revenit si intamplator am dat pe internet de niste bulgari care voiau sa vina in Fagaras. Am mers impreuna si dupa aceea, in decembrie 2000, m-au invitat in Pirin. Pe vremea aceea nu trebuiau bilete dus-intors, nu trebuiau asigurari medicale, bani de aratat la vama si altele, deci era mult mai usor de mers, avand in vedere ca un bilet Bucuresti - Ruse era 8 dolari, iar unul Ruse - Bucuresti era 2,50. Asa ca mi-am luat bilet one way pana la Ruse, iar de acolo bilete BDZ locale, care erau, comparativ pe distanta si rang de tren, cam la jumatate de cele ale CFR-ului; intre timp, au mai crescut preturile si la ei, insa tot sunt mai ieftine biletele de tren in Bulgaria. Cand sa trec granita, intr-un vagon plin de contrabandisti cu tone de marfa pe care nu ii intreba nimeni de nimic, am fost, evident, obiectul atentiei, pe rand, a conductorului, politiei de frontiera si a vamesului. Toti au tinut sa imi spuna ceea ce imi mai spusesera toti prietenii (dintre care, insa, niciunul nu calatorise vreodata prin Bulgaria): este foarte periculos sa mergi in Bulgaria, exista racketi, exista hoti, talhari la drumul mare si asa mai departe. Evident, Romania era o tara de sfinti unde nu se inregistra decat un furt pe an, si ala comis de bulgari sau moldoveni.

Am ajuns la Ruse si m-am dus sa schimb bani, apoi mi-am luat un bilet spre Varna, unde urma sa ma intalnesc cu amicii bulgari pentru a lua un tren spre Septimvri. Ca si in Bucuresti, daca refuzi simplu, dar strict, pe taximetristii care vin dupa tine in gara, este OK. M-am suit in tren, sa constat ca - spre deosebire de Romania si de ceea ce mi se spusese la agentia de bilete a CFR-ului, in Bulgaria (ca, de altfel, si in SCG, SI, HR, SK, PL, CZ) nu este nevoie de rezervare de loc pentru trenurile rapide simple; numai in cazul IC-urilor este necesara rezervarea de loc. In schimb, acolo unde erau compartimente de fumatori, se fuma le greu, iar oamenii care nu fumau nu aveau decat sa se duca intr-un vagon de nefumatori. Biletul Ruse - Varna la rapid, pe o ruta de 226 km., costa 5 Leva, adica 2.50 EUR in zilele noastre. In Bulgaria, ca si in orice alta tara pe unde am fost, nu exista trenuri accelerate, ci doar personale, rapide si IC/EC/EN. Am ajuns la Varna, ne-am suit intr-un alt tren si am pornit spre Septimvri, unde am ajuns dimineata devreme. De acolo am luat un tren haios, pe cale ferata ingusta, care mergea destul de incet (5 ore pe 122 km., similar cu Salva - Sighetu Marmatiei, 5 ore pe 118 km. la personal). Ceea ce era cel mai interesant era ca vagoanele erau incalzite cu abur, iar aerul dinauntru era umed, amintindu-mi de filmlele de epoca. Peisajul era pitoresc, avand in vedere ca trenul mergea pe granita dintre muntii Rila si Rodopi. Am ajuns in cele din urma la Razlog, un mic orasel la poalele Pirinului, amplasat la circa 800 m.alt. De acolo am urcat la Cabana Iavorov (1800 m.alt.), in circa 3 ore. Padurea era formata aproape in exclusivitate din pini inalti, era deci destul de arida si fara aspectul si adapostul conferit de padurea de brazi de la noi sau din Ucraina sau Slovacia. Am ajuns seara si ne-am cazat la cabana, unde am dat vreo 4 leva pe persoana. De acolo in sus incepea zapada, si chiar destul de multa. A doua zi am ajuns in creasta dupa ce am traversat o mare de jnepeni si stancarie. Creasta Pirinului era foarte asemenatoare cu Retezatul sau Parangul, insa era mult mai compacta, varfurile erau mult mai masive, custurile erau mai putine. Peisajul era superb, mai ales ca am prins vreme buna. Seara am ajuns la Refugiul Konceto (2760 m.alt.), amplasat chiar in creasta si cladit din lemn. Un refugiu mic, ancorat cu cabluri de otel, cu o camera mica, dar foarte curata si bine intretinuta: inauntru existau si mai multe paturi pentru invelit, erau cateva conserve pentru cazuri extreme, ca si ceva medicamente si lumanari. Avantajul spatiului mic era ca se incalzea foarte repede, dezavantajul era ca aveai tendinta sa zici ca te invelesti doar cu o patura, pentru a te trezi inghetat o ora dupa stingerea focului.

Ziua urmatoare a fost probabil cea mai frumoasa, avand in vedere ca am parcurs o sectiune foarte ingusta (insa fara niciun fel de probleme speciale, as zice eu) din creasta, denumita Konceto (Ro. Calul), cu privelisti foarte spectaculoase spre nord. Dupa-amiaza am ajuns pe Varful Vihren, cel mai inalt din masiv (2914 m.alt.). Iarasi norocosi, am avut vreme buna, si am putut sa vedem Muntii Rila, Rodopi, o mare parte din Prin, si hat, pana spre Grecia si Macedonia. Pana ce am coborat, era deja seara tarziu si am ajuns la Cabana Vihren (2000 m.alt.) la lumina frontalei, intr-un vant rece. Desi era un bec aprins, in cabana nu era nimeni, asa ca am stat gratis. A doua zi, Taliat, unul din cei doi prieteni, a hotarat sa coboare, pentru ca i se cam dusese bocancul. A urmat un urcus inapoi in creasta, printr-o vale larga, plina de boschetarime, cu un milion de jnepeni unul mai inalt ca celalalt. Am ajuns dupa-amiaza inapoi in creasta, si am gasit un indicator care spunea \"Tavni Ezero, 3 ore\". Am parcurs jumatate de drum ziua, si cealalta noaptea, mai ales ca vremea a fost, inca odata, superba. In afara de vantul foarte rece cu care ne obisnuisem deja, era senin sau aproape senin, si s-a putut merge bine. Peisajul a devenit treptat mai accidentat si mai spectaculos, insa a doua zi aveam sa vedem mai bine. Am ajuns pe la 8-9 seara la Cabana Tavni Ezero, amplasata langa un mare lac glaciar. Cabana avea cabanier doar vara, deci atunci era aproape pustie, insa foarte bine doatata, cu paturi multe, perne si asa mai departe. Acolo am intalnit trei localnici, trei tarani dintr-un sat de la poalele muntelui, Melnik, faimos pentru vinurile produse acolo. Am facut mamaliga si ei ne-au dat vin din satul lor, care, recunosc, a fost foarte bun.

A doua zi am lenevit pe langa cabana, bucurandu-ne de un soare excelent. Am incercat sa urcam Vf. Kamenitza (2822 m.alt.), insa nu am reusit din cauza conditiilor zapezii, asa ca ne-am multumit cu alte cateva varfuri din zona. Inca o zi si a venit vremea sa coboram. Am pornit dimineata urmatoare devreme, pentru ca tineam mortis sa urcam pe Kamenitza, asa ca am facut un oarecare ocol si am ajuns pe varf printr-o parte, pe o creasta secundara. Varful ne-a intampinat cu trei bete, in fiecare fiind infipta cate o cutie de bere... Kamenitza. Privelistea a facut tot efortul: se vedea Muntele Olimp in Grecia, apoi o panorama frumoasa a Pirinului... Chiar pe varf era o cutie cu mesaje ale celor ce trecusera pe acolo. Unii avusesera curajul sau stiu si eu cum sa-i zic, sa descrie furtuna cu traznete care ii prinsese pe vard; asta in conditiile in care Kamenitza este asemanator cu Vf. Lespezi in Fagaras, adica este ceva total stancos, de unde nu te dai jos cum ai bate din palme. Am inceput lungul drum de coborare, si, dupa ce am ratacit ceva vreme prin niste tufe de ienupar si jneapan, am ratat cabana Kamenita (1800 m.alt.) prin urmare si am petrecut noaptea intr-o coliba a unor ciobani, care au fost foarte cumsecade. A doua zi, ne-am trezit si am pornit-o tot la vale, ajungand dupa-amiaza la sandanski, o statiune balneara aproape de granita cu Grecia. Ferm convinsi ca ne va lua ceva masina pana la trenul de seara, s-a facut seara si tot trenul a fost salvarea. Am ajuns la Sofia pe la 10, cu ceva intarziere. Uitandu-ma in mersul trenurilor BDZ-ului aiurea, am vazut ca aveam o legatura de Bucuresti superconvenabila, cu schimbare in Gorna Oriahovitza si doat o ora de stat in gara. Prin urmare m-am dat jos in Gorna, am ras de \"bulgarii prosti\" ca nu afisau trenul ce il stiam eu din carti, am stat o ora si apoi am realizat ca nu circula decat vara. Dupa o noapte petrecuta in Gorna, o gara minunata, unde la fiecare jumatate de ora trece un tren, astfel incat tocmai cand crezi ca ai adormit, se anunta o sosire la megafon, dupa inca doua ore de intarziere a trenului de Bucuresti (care venea de la Salonic), dupa cateva sticle de \'boza\' (braga mai pe romaneste, o bautura racoritoare facuta din cereale care la noi s-a pierdut, din pacate) si ceva baclavale in Ruse, am ajuns, in fine, acasa.