CHEILE RÂSNOAVEI SI PIATRA CRAIULUI
Cum
toti trei (subsemnatul, Dana Gradinaru si Catalin Vrabie) aveam chef de
un weekend la catarare plecam împreuna catre Cheile Râsnoavei. Ajunsi
sâmbata la ora 11 ne echipam corespunzator pentru traseul propus. Dupa
cum stabilisem cu câteva zile în urma în Bucuresti urma sa mergem sa
urcam traseul Cezar Manea(4b).
Cum singurul care mai fusese pe
acolo era Catalin, îl lasam sa ne conduca în prima lungime de coarda.
Având la dispozitie semicorzile de 60m ale clubului si multe bucle
hotarâm sa facem traseul din 2 lungimi, lucru care în final nu a fost
posibil din cauza unei echipe care se afla înaintea noastra si care
regrupa din 20 în 20m. Optam ca prima lungime întinsa, de 50m sa o
facem pe partea stânga (în prima parte a traseului exista 2 variante)
trecând direct peste o mica surplomba. Pleaca Catalin, noi îl filam,
fotografiem si observam cum se descurca pe acesta portiune. Plecam si
noi si ne convingem singuri de dificultatea acestui traseu când ajungem
în portinea cheie a acestei lungimi, cu pasi de gradul 7 + . Ajungem în
prima regrupare, pe aceeiasi brâna cu regruparea din Creasta
Generalului si de aici trec eu în postura de deschizator de drum. Cum
stateam în spatele altei echipe a trebuit sa regrupam mai des astfel
încât am mai facut cam 3 lungimi pâna sus. Întru-un moment de neatentie
pe ultima lungime scap o bucla si asta ne face sa nu mai urmam
retragerea clasica prin padure ci sa rapelam pe creasta Generalului
pentru a o recupera.
Odata ajunsi jos mâncam ceva si plecam catre urmatorul obiectiv pentru
acest weekend, Piatra Craiului, unde ne-am propus sa ajungem în acea
seara pâna la refugiul Sperantelor (fosta Cabana Ascunsa). Drumul pâna
la refugiu îl facem la lumina lanternelor si odata ajunsi la locul de
odihna respiram usurati cand dam de adapostul refugiului caci afara
batea un vânt turbat, vânt ce ne va deranja toata noaptea. Mâncam ceva
si trecem la culcare cu gândul de a ne trezi la ora 7. Dar cum mereu
este mai cald în sacul de dormit decat afara într-o dimineata de
septembrie reusim sa ne trezim deabia pe la ora 8 jumatate. Mâncam
iarasi (ce bine ar fi sa putem trai fara), ne echipam si plecam catre
traseul ales pentru aceasta zi – Muchia Bondarului (4b).
Dupa circa 15 minute de mers pe brâna Ciorânga iata-ne ajunsi la
intrarea în traseu, intrare comuna pentru mai multe trasee (Lespezile
Lirei, Canionul Ciorânga). Cum eu fusesem cel cu ideea sa mergem prin
acele locuri decidem ca sa merg cap pe prima parte a traseului. Asa ca
fiecare dintre noi îsi îndeplineste rolul : Dana face poze, Catalin
fileaza si eu deschid drumul. Pe primele trei lungimi nu prea gasim
pitoane, dar nici nu este nevoie, fiind foarte usor. În cea de-a treia
regrupare ne punem în picoare papucii de catarare caci de aici înainte
urmeaza portiunea tehnica a traseului. Urmeaza o creasta aproape
verticala extrem de îngusta. Toti suntem entuziasmati de frumusetea
locurilor si a traseului, pot spune ca suntem chiar putin uimiti de cât
de îngusta este muchia. Cea de-a patra lungime se desfasoara pe muchie
pentru 40m, regruparea facându-se pe o mica brâna unde gasesc 2
pitoane. Pentru a savura din plin frumusetea traseului, Catalin vrea sa
mearga si el cap asa ca facem schimb de locuri. Urmeaza cea de-a cincea
lungime, destul de întinsa, circa 55m, cu pasaje de gradul 6 - . Ultima
lungime este pur si simplu acolo pentru a ne lasa în voie sa admiram
frumusetea acelor locuri. Retragerea o facem pe Brâna de sus si pe
Vâlcelul cu fereastra. Trecem pe la refugiu pentru a lua echipamentul
lasat acolo si coborâm catre Plaiul Foi deja cu gândul la viitoarele
ture.
Text: Cristi Dicu
