Ascensiune pe vf. Lenin (7134m)

Principalul obiectiv al expeditiei Pamir 2006 a fost vf. Lenin (7134m), al doilea varf ca inaltime din masivul Pamir , de pe teritoriul statului Khirghizstan.
Echipa noastra e formata din 6 alpinisti: Teo Vlad, Emil Fieroiu, Horia Petrescu (Pitesti) , Mircea Struteanu (Bucuresti), Radu Crainic si Adrian Valean (Timisoara) a parasit Romania pe 17 iulie cu destinatia Bishkek, capitala Khirghizstanului.
In clipa de fata cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru a intra in Khirghizstan, insa exista alte formalitati, odata intrat in tara si anume trebuie sa te inregistrezi la politie daca stai mai mult de trei zile pe teritoriul Khirghizstanului. Pentru aceste servicii se poate apela la firme de turism care de obicei aranjeaza si transferuri intre capitala si Osh, ultimul oras mare din apropiere de munte (cu avionul sau autobuzul, a doua optiune fiind mai ieftina), din Osh spre tabara de baza (cu microbuze, camioane sau jeepuri in functie de dimensiunile grupului) sau se pot aranja si personal, fiind probabil mai ieftin, dar cu mai multa bataie de cap. In functie de sursa, trebuie sau nu platita o taxa de varf de 100$ pentru ascensiunea pe vf.Lenin. Daca apelati la o agentie de turism aceasta o sa va vanda un pachet de servicii in care o sa fie mentionat evaziv ca se ocupa de “toate aprobarile necesare”. Noi asa am facut. Costul total al unei excursii pe vf.Lenin este in medie de 1500$, in functie de cat de bine se descurca fiecare sa isi organizeze calatoria.
Deplasarea s-a facut cu trenul pana la Istambul si in continuare cu avionul la Bishkek si mai departe la Osh, unul dintre cele mai mari orase din Khirghizstan, care se afla la 300 km de tabara de baza situata la 3500m altitudine, de unde alpinistii pornesc spre varful Lenin si unde am ajuns cu un microbuz inchiriat.
A urmat aclimatizarea care a inceput cu o recunoastere a traseului spre tabara 1. Am urcat pana intr-un pas la 4200m, unde am petrecut o ora, dupa care ne-am intors pentru odihna la tabara de baza.
Am hotarat ca inainte sa incepem echiparea cu tabere a traseului spre vf.Lenin sa urcam alte varfuri mai mici, pentru o mai buna si mai usoara aclimatizare si din dorinta de a cunoaste mai bine zona, care de altfel este foarte atractiva din punct de vedere alpinistic, aici gasindu-se mai multe varfuri cu inaltimi intre 4000 si 6000m.
Impreuna cu Mircea am urcat un varf de 4350m, al carui nume nu era trecut pe harti si nu am reusit sa il aflam nici de la ghizii locali, traseul ales de noi pentru ascensiune parcurgand o fata de gheata cu inclinatia de 60-70 de grade si lunga de 200-250m, aproximativ gradul AI 3. Ne-am catarat in general concomitant, regrupand doar de 2 ori, o data cand am terminat asigurarile si a doua oara sub creasta care conduce pe varf. Retragerea am facut-o pe o creasta stancoasa, aproximativ gradul 1-2 UIAA. Ajunsi inapoi pe ghetar ne dezlegam relaxati. Imediat Mircea cade intr-o crevasa. Il ajut sa iasa. In nici 30 de secunde cad si eu in alta crevasa.Raman cu mainile afara tinandu-ma de gheata si cu picioarele balanganindu-se in gol. Incerc sa prind ceva cu coltarii, dar nu am ce. Reusesc sa infig pioletul si ies.Ne legam instant. Nu ne gandim la ce s-a intamplat sau la ce era sa se intample. Oricum nu ne-ar face bine. Ajungem la cort unde Adi si Radu ne asteapta si ne ajuta sa ne dezechipam. Suntem cam rupti, nu planificasem sa facem traseul asta decat a doua zi odihniti, nu dupa un mars de apropiere obositor pe o morena neumblata si accidentata. Baietii din Timisoara au grija de noi, ne fac ceaiuri si mancare.
A doua zi, impreuna cu Radu, Mircea si Adi am urcat un varf de 4510m situat in aceeasi creasta cu cel escaladat in ziua precedenta. Ne cam doare capul.
Din informatiile pe care le detinem, pana acum pe aceste varfuri nu a mai urcat nici un roman.
Emil urca pe vf. Petrovsky(4800m) din apropierea taberei de baza.
A urmat o zi de odihna la tabara de baza. Constatam ca apa din rau este mai mult sau mai putin potabila, in sensul ca tot mai multi dintre noi vizitam tot mai des buda. Ne hotaram sa plecam la deal cu o zi mai devreme pentru ca ni se pare ca santatea ni se deterioreaza aici oricat am fierbe apa asa ca am plecat la tabara 1 (4300m), unde ne-am odihnit o zi dupa cele 6 ore de mers. Traseul urmeaza o zona cu grohotisuri pana la morena ghetarului, unde este situata tabara. Bagajele grele le-am carat cu cai tocmiti la tabara de baza.
In continuare a urmat echiparea taberei 2 (5300m). Accesul la aceasta tabara urmareste un traseu sinuos pe un ghetar foarte fragmentat de crevase. Dureaza cam 6-7 ore. Urmatoarea zi a trebuit sa ne odihnim, incepand sa resimtim efectele altitudinii, in general sub forma durerilor de cap. Horia se simte rau si va cobori a doua zi cu Adi si cu Mircea.
Impreuna cu Radu urc la tabara 3 (6000m) in 5 ore si jumatate. Pe drum ma doare capul ingrozitor, parca sta sa plezneasca. Trebuie sa sapam platforma si asta e groaznic. Cand ma aplec iar am senzatia ca imi explodeaza capul si parca simt ca nu mai e mult si imi da si sangele pe nas. Punem cortul. Zacem. Bem ceaiuri. Pe seara imi e mai bine si merg pe vf. Razdelnaya(6150m) aflat la o jumatate de ora de mers de tabara. Urmatoarea zi coboram direct la tabara de baza unde petrecem inca trei zile pentru odihna si recuperare.
Dupa aceasta perioada de repaus, incepem sa urcam la tabara 1, unde suntem blocati o zi de vreme proasta. Reusim sa ajungem la tabara 2, unde situatia se repeta. Trebuie sa stam o zi din cauza ninsorii.
In final ajungem la tabara 3 cu speranta ca ziua urmatoare va fi una buna si vom ajunge pe varf. Stim ca nu va fi usor din cauza lungimii traseului.
Ne trezim la 3 a.m., vedem ca vremea este buna si la 5 a.m. plecam spre varf. In curand se lumineaza. Depasim un pasaj mai abrupt la 6700m si continuam pe o creasta lunga si pietroasa. Vantul bate foarte tare si vremea incepe sa se deterioreze. Ajungem intr-un platou la 6900m si este ceata densa. Petrecem aproape 2 ore incercand sa ne orientam cumva. Stim ca daca aici e vreme proasta e complicat de gasit traseul, dar o rafala de vant spulbera un pic ceata si vedem incotro trebuie sa mergem. Numai eu cu Radu mergem spre varf, urmati de o poloneza. Restul alpinistilor care ajunsesera in platou se intorc.
Urmam o creasta care mie mi se pare interminabila pana pe varf. Mi-e rau. Ma simt stors de energie. Il urmez pe Radu care e in forma, se vede ca s-a antrenat acasa serios. Ajungem la 2 p.m. pe varf. Suntem in ceata. Facem cateva fotografii si plecam spre tabara. Coborarea este extenuanta. Incepe sa ninga. Ajungem la tabara la 7 p.m.. Radu face o supa. Eu zac. Dormim prost. A doua zi coboram la tabara 1.
Emil urca si el doua zile mai tarziu pe varf. Ne intalnim toti in tabara 1 si plecam spre tabara de baza si apoi spre Osh.
De aici mergem sa ne odihnim doua zile pe plaja la Issikkul, un lac din nordul Khirghizstanului, o adevarata mare interioara. La mare ochiul se delecteaza cu imagini placute domnului, cel putin domnului Vlad, si ni se face brusc dor de casa.
Vizitam un pic capitala, dupa care urmeaza zborul la Istambul, asteptarea prin gara, calatoria cu trenul care parca nu se mai termina niciodata si in sfarsit ajungem acasa lefteri, dar multumiti pe 19 august.

As vrea sa multumesc sponsorilor: Artis Design Tulcea, S.C. Granit Profesional S.R.L. Pitesti, Patrascu & Gane Engineering Bucuresti .
De asemenea multumesc celor care m-au ajutat in realizarea acestei expeditii:Ion Boncea, Marius Gane, Dan Pana, Liana Grigore, Maria Vlad, Mircea Donescu, Sorin Gane, Stelian Pavalache, David Neacsu, Dana Gradinaru, colegilor din echipa Salvamont Pitesti.

Text: Teo Vlad