Cu Oana Ganea si Florin Mija am ajuns
la cabana Voina in jur e ora 10.30. Am facut destul de mult din
Bucuresti, desi distanta nu e asa de mare (160km) din cauza drumului
care era in stare foarte proasta pe anumite portiuni (mai ales intre
Cimpulung si Voina).
In
afara de un grup de 8 spanioli care venisera pentru o zi la schi de
tura, in rest nici tipenie de om. Ne-am echipat sub privirile
“cercetatoare” ale spaniolilor, care, dupa cum si-a dat Oana seama,
vorbeau in catalana, ca altfel am fi inteles si noi vreun cuvint. Mai
auzeam din cind in cind cuvintele ca “mammut, lowa, diamir”, se referau
desigur la echipamentul nostru, probabil se asteptau sa fim cine stie
ce sarantoci si erau uimiti ca echipamentul nostru este “de top”.
Florin a socializat mai mult cu unul dintre ei, se pare “sefu” si au
tot discutat deasupra unei harti. Ceilalti nu prea se descurcau in
engleza si noi cu catalana…mai greu. J
Am
plecat pe la 11 pe marcaj banda rosie, spre culmea Vacarea. Ploua
marunt si din cind in cind mai iesea si o raza de soare. Pina pe la
1500m am mers prin noroi. De unde ne-am pus schiurile am mai mers vreo
ora pina am iesit la golul alpin. S-a limpezit si cerul, soarele si-a
intrat in drepturi, ne-am dat cu crema sa nu ne ardem. Spaniolii ne
depasisera, ei erau “light”, noi cu bagaje pentru doua zile - urma sa
dormim in refugiul Iezer. Vremea era superba, zapada buna, nu ne
grabeam, aveam timp destul sa ajungem la refugiu. Muntii, de jur
imprejur, o splendoare. Florin, ghidul nostru, cum le-am spus eu
spaniolilor ca sa ne dam mari, ne explica imprejurimile: Virful Iezer,
Virful Batrina, Virful…etc. Stia tot ce il intrebai.. Spaniolii s-au
intors de pe virful Vacarea, au prins o coborire frumoasa, lasind urme
perfecte, se pare ca erau schiori buni. Erau mirati ca in Romania se
merge asa putin la schi de tura, desi muntii nostri sint foarte
potriviti pentru acest sport. Traseul e destul de lin, trece peste
Virfurile Vacarea, Tiritoasa si Catunu.Dupa coborirea de pe Virful
Catunu vedem si refugiul. Am facut un popas in sa, era prea frumos,
soare, cald, vintul se oprise, ne astepta o coborire fara foci, era
perfect. Refugiul era in stare bune, desi ceva gunoaie mai zaceau prin
colturi. Dupa supa si ceaiul de rigoare ne-am bagat in saci. A doua zi
a fost vreme proasta. Ne-am trezit cam devreme dupa gustul meu si al
Oanei. Afara era urit, plafonul era foarte jos, nu se vedea mai nimic
si ningea. Planul era sa urcam pe Virful Iezer si sa tinem creasta spre
Virful Batrina. Am plecat cam cu indoieli, eu si Oana nu aveam asa mare
experienta la schi de tura, zapada poaspata se asezase in strat cam de
10 cm, dar cel mai rau era ca nu vedeam nimic, unde e sus, unde e jos.
Ma gindeam ce bun ar fi fost un GPS, desi Florin era sigur pe el ca se
va orienta. Am ajuns cam aproape de creasta si l-am convins pe Florin
sa ne intoarcem. Am ales sa mergem pe traseul cruce albastra si nu a
fost rau, plafonul s-a ridicat putin si am putut sa vedem pe unde
mergeam. Din creasta am facut o coborire frumoasa pina intr-o poiana
larga unde era o stina darapanata dupa care am intrat in padure. Schiul
forestier, cum l-a numit un prieten, numai schi nu e, mai mult
echilibristica pe schiuri. Pe la 1400m ne-am dat schiurile jos si am
urmat poteca ce ne-a scos in drumul forestier care duce spre Voina.
Ploua marunt si mai iesea din cind in cind o raza de soare. Mai pe jos,
mai pe schiuri, mai peste apa, mai prin apa am ajuns la masina. Am
intilnit si primul om dupa o zi si jumatate. Multele fusese numai al
nostru, parca il inchiriaem pentru un weekend.
Tocmai
imi inaugurasem legaturile Diamir Explore care mi s-au parut
fantastice, dupa jafurile second cu care mersesem la turele anterioare.
O tura perfecta tocmai se terminase. Era a 5-a mea iesire la schi de
tura.
