Situat între ghetarul nord Inylchek si sud Inylchek (care este cel de-al treilea ghetar ca lungime din lume), Khan Tengri – “Lordul spiritelor”, unul din cei mai frumosi munti din lume, are forma piramidala si culoare rosiatica la apus, data de prezenta marmurei roz în partea superioara.

Punctul de plecare pentru ascensiunile acestui munte este International Mountaineering Camp (Karkara-2000 m) de unde, în zilele noastre, distanta pâna în tabara de baza nord (4100 m) sau sud (3800 m) este parcursa în 40 minute cu elicopterul.

Expeditia noastra a ales ascensiunea pe ruta nordica, ruta mai dificila din punct de vedere tehnic, dar unde riscul avalanselor este mai redus decât pe ruta sudica.

Pe 20 iulie am plecat spre Istanbul cu un autocar al firmei Toros, ceea ce nu va recomand decât daca iubiti manelele si statul prin vami. Am ajuns dimineata devreme si ne-am învârtit prin oras pâna dupa amiaza când aveam avion spre Almaty. Pe aeroport ne-am întâlnit cu Danut Ochesel si Cornel Sain, cu aceeasi destinatie ca si noi. La Almaty ne astepta soferul de la agentie sa ne duca în Kakara, la vreo 280 km, de unde urma sa zburam cu elicopterul în Base Camp (BC). Am facut cumparaturi într-un supermarket : supe, conserve, salam etc., mâncare pentru o luna, luasem de la agentie pachetul minim ( 711 USD) în care nu erau incluse mâncarea si cazarea. În Karkara am ajuns spre seara. Am dormit în corturile lor (5 USD/noapte/persoana) , nu le-am mai întins pe ale noastre. Am cumparat butelii de gaz (coreene, marca Kovea, compatibile pe aragaze Makil, MSR, au ars foarte bine). Le-am cumparat la pret dublu ca în oras, dar nu aveam de unde sa stim. Am luat si 7 L de kerosen, dar în BC am avut surpriza sa nu arda. În BC se puteau reumple buteliile care se goleau, asa ca nu am avut probleme cu gazul. A doua zi am mers la o plimbare la 3600 m, foarte placut, plaiuri cu flori, cai si un soi de iaci. A treia zi am zburat cu elicopterul spre BC (bagajul acceptat este de 35 kg, ce depaseste se plateste cu 2 USD/Kg). Foarte impresionant zborul, munti cât vezi cu ochii.

BC, asezata pe ghetarul Inylchek Nord la 4100m, înseamna un cort mare în care erau bucataria si sala de mese, un cort cu “dusul” - de fapt o oala mare care fierbea pe un aragaz, câteva galeti cu apa si un lighean (costa 15 usd un astfel de dus) -, si multe corturi mari, cu veranda, puse pe suporti de lemn , aruncate pe spinarea ca de dinozaur a ghetarului. Noi ne-am pus corturile lânga ale unor unguri, singurii saraci ca si noi. Am muncit ceva sa facem o platforma de bolovani ca sa avem cât de cât drept sub cort. Ne-am agitat cam mult si s-a lasat cu dureri de cap. Chiar vizavi de tabara, peste ghetar, colosul de stânca si gheata Khan Tengri (7010m) ne arata fata lui nordica. Mai spre dreapta se vedea foarte clar traseul clasic de pe nord , cu taberele C I-4500m, C II-5500m si C III-5900m.

Cum aveam pentru aceasta aventura o luna, ne-am facut un program de aclimatizare foarte lejer.

Ziua 1- am urcat câteva sute de metri spre CI si ne-am intors in BC.

Ziua 2- am montat corturile în CI si am dus provizii, am urcat câteva sute de metri si am dormit în CI. Toti ne-am simtit bine. Ascensiunea pâna în CI este lejera, cu corzi fixe în zonele cu crevase. Ultima parte este o panta destul de înclinata , echipata cu corzi, care nu ridica nici un fel de probleme. Corzile sunt optionale, poti foarte bine sa nu le folosesti. Tabara este asezata pe stânci, la limita zapezii. La 100m mai sus este CI avansata cu loc doar pentru 2-3 corturi (era ocupata de corturile ghizilor rusi).

Ziua 3 – am dus provizii în C II. Corzi fixe pe tot traseul, ca dificultate doua praguri de stânca ce nu ridica nici un fel de probleme tehnice. Ascensionul se foloseste doar pentru asigurare. Înainte de a ajunge în CII am început sa ma simt rau, aveam dureri foarte mari în partea dreapta, în zona ficatului, senzatie de greata, dureri de cap, ameteala. Am ajuns doar printr-un efort de vointa, trebuia sa las proviziile. Si Lucian, si Danut s-au simtit rau, Tori, Cristi si Cornel au fost OK. Am coborât pe ninsoare si am dormit în CI.

Ziua 4 – am coborât în BC. Cornel, care între timp îl cunoscuse pe doctorul rusilor, l-a adus la cortul meu. În câteva clipe si-a dat seama ce am – criza de bila. Nu avusesem niciodata probleme cu bila înainte, efortul combinat cu altitudinea au fost de vina. Din fericire aveam trusa medicala pe care Alex Doaga o pregatise pentru expeditia din Peru si pe care Oana ma convinsese sa o iau cu mine si printre medicamente era unul pentru bila. Doctorul îl stia, mi-a zis ca-i foarte bun si în doua zile m-am pus pe picioare.

Ziua 5 - repaus BC

Ziua 6 – BC - C I

Ziua 7- CI - CII

Ziua 8 – CII

Ziua 9 – Am urcat câteva sute de metri spre Umarul lui Chapaev si am coborât în BC.

Ziua 10,11,12 - BC. Lucian si Danut au plecat spre casa. Au asteptat citeva zile pentru ca elicopterul cu care venisem avusese un accident pe partea sudica a muntelui si a fost înlocuit de unul militar.

Ziua 13 - BC-CI

Ziua 14 - CI-CII

Ziua 15 – CII -noaptea a nins foarte mult, vântul a suflat asa de tare ca si vedeam cortul luat pe sus. Preventiv , pe lânga ancorele de zapada am mai pus si pioleti la colturi. Ziua a fost întunecat si a nins aproape continuu. Am stat mai mult în cort, afara era frig. Am dormit toti trei în cortul meu Vaude Space Explorer. Cam înghesuiala si, din cauza asta si a gatitului, a facut condens, dimineata ploua pe saci(m-am bucurat ca sacul meu cel nou Nahanny Extrem avea materialul exterior tratat impotriva apei). În schimb a stat foarte bine în viscol, nici nu s-a clintit. În CI am folosit un Hannah Vertigo care s-a comportat si el foarte bine.

Ziua 16 - Frumos afara, dar zapada mare. Nu a plecat nimeni spre C III, trebuia sa se scurga zapada. Cornel s-a hotarât sa coboare, nu avea destul timp pentru a prinde avionul la întoarcere.

Ziua 17- C II- C III. De dimineata a fost frumos, dar vremea s-a stricat rapid. Viscol, ninsoare, ger. Am plecat destul de târziu din C II, pe la 11, eram ultimii. A fost bine ca au taiat altii poteca pe prima portiune, unde zapada era mare. Am mers prea incet si am ramas ultima. Pe portiunile de catarare mici avalanse îmi curgeau în cap. Am folosit ascensionul la portiunile mai grele, în conditii normale se putea trece la doi pioleti. Corzile pîna în C III erau “proaspete” , o armata de ghizi rusi muncisera sa le întinda. La întoarcerea însa unele ajunsesera în stare jalnica, mai ales cele ce frecau de stânci, din cauza stilului “rusesc” de ascensiune: mâna în blocator si urcat doar cu ajutorul muschilor.

Dupa iesirea de pe portiunea de stânci, când crezi ca traverseul spre dreapta te scoate pe vârf, constati ca mai e ceva, si înca ceva. Am ajuns cam târziu si cam obosita pe Umarul lui Chapaev, dar nu din cauza pasajelor de stânca, ci din cauza zapezii mari prin care a trebuit sa-mi tai poteca, urmele celor din fata fusesera acoperite de viscol. Coborârea pâna la CIII (am campat pe cornisa, nu la grote) nu mi-a placut deloc. Eram obosita, corzile erau acoperite de zapada, trebuia sa le scot caci îmi era frica de crevase. Ultima portiune pâna la cortul pe care Cristi si Tori deja îl montasera cu greu, pe furtuna, (ei au carat mai tot echipamentul, sa nu le lipseasca ceva daca eu m-as fi întors), am facut-o aproape pe întuneric. Eram atenta la fiecare pas, în stânga aveam cornisa, în dreapta ruptura de panta spre ruta sudica, fiind aproape drept corzi nu mai erau, eventualele crevase nu le mai puteam vedea.

Din fericire, am ajuns la cort cu bine.

Ziua 18 - Nu am putut sa plecam spre vârf, era prea urât. Am stat mai mult în cort, afara era foarte frig. A fost urât toata ziua.

Ziua 19 - Ne-am trezit pe la 5 dimineata, tot urât, dar rusii, un german (rusii si germanul se aclimatizau ca sa urce peretele nordic) si un spaniol lânga care campasem erau gata sa o ia în sus. Ne-am pregatit si noi, ne-a luat cam mult sa ne echipam 3 persoane. Am avut proasta inspiratie sa mâncam o supa instant cu crutoane, în loc sa bem ceai. Am plecat destul de târziu, pe la 6.30. Dupa câtiva metri, Tori ne-a anuntat ca se simte rau si se intoarce. Si eu aveam o senzatie de greata, am banuit ca din cauza supei. Am plecat doar cu Cristi. O portiune am mers împreuna, apoi el a luat-o înainte, era prea frig sa stea sa ma astepte. Eram ultima, ca de obicei. În fata mea erau doi lituanieni care si ei mergeau incet, unul cred ca avea vreo 60 de ani. Au fost politicosi si m-au invitat sa-i depasesc, dar am preferat sa fiu ultima ca sa-mi pot mentine ritmul cu opriri dese. Dupa tabara IV vremea s-a îmbunatatit, vizibilitatea era din ce in ce mai buna si într-un târziu s-a facut superb. Frig, vânt, dar frumos. Peisaj fantastic în toate directiile. Vedeam un sir de oameni pe culoar, era un blocaj, mergeau foarte incet, il distingeam si pe Cristi undeva la coada. Când ne-am intilnit mi-a poveastit ca nu l-au lasat un grup de rusi sa treaca în fata si a fost nevoit sa stea dupa ei. Am estimat ca într-o ora ajung si eu la culoar, dar am facut mai mult de 2 ore. Am mers încet si din cauza asta m-am simtit bine. Am baut ceai amestecat cu zapada sa fac mai mult si am rontait fructe uscate sau ciocolata. Am facut poze si am admirat peisajul. Pe culoar sunt doar un rând de corzi si am avut ghinionul sa ma întâlnesc cu cei care coborau. Am pierdut foarte mult timp, era târziu. Un ghid rus m-a întrebat râzând daca am de gând sa dorm pe vârf . M-am hotarât sa merg pâna îl întâlnesc pe Cristi si sa cobor împreuna cu el. Dupa ultima portiune de stânci m-am intâlnit cu un grup mare, tot rusi, care urcasera pe sud. Erau multi si coborau încet. Mi-au spus ca suntem la 6900m si ca nu mai e nimeni mai sus. I-am intrebat de Cristi, doar nu putea sa treaca pe lânga mine fara sa-l vad. Au început sa se contrazica, pâna la urma au cazut de acord ca mai era cineva în spate, cu o jacheta albastra. Între timp a aparut si Cristi, el era ultimul. Ajunsese pe vârf, era putin obosit. Mai aveam 100m, fara stânci, doar o creasta de zapada. Ma simteam bine, nu ma durea nimic, doar ceva oboseala normala la altitudinea aia, afara era frumos, as fi putut sa ma duc. Dar picioarele nu le mai simteam, toata ziua imi miscasem degetele în bocanci, dar eram prea obosita si nu le mai puteam misca, era foarte frig, vântul începuse sa bata cu putere si era târziu, 6. Si nu-mi surâdea ideea sa cobor cei aproape 1200m pâna în C III singura. Am mers 2 lungimi de coarda mai sus, eram deja hotarâta sa ma întorc, am vrut doar sa vad cum e. Mi-ar mai fi luat cam o ora. Am facut o poza spre vârf si m-am întors. Am ajuns destul de obosita în CIII, pe la 9, deja era întuneric, ultima portiune am coborât-o la lanterna. A fost singura noapte în care mi-a fost frig, dar mi-a fost frig din cauza epuizarii, am avut frisoane toata noaptea.

Ziua 19 - Tori s-a dus spre vârf. Eu si Cristi am vegetat toata ziua, eu ma simteam ca o lamâie stoarsa. Spre seara s-a intors si Tori, reusise. Era si el destul de obosit.

Ziua 20 - Am plecat spre BC. Ne-a luat ceva timp sa strângem bagajele, cortul, ne miscam parca în reluare si era si foarte frig. Am facut câteva poze pentru sponsori, dar cu mare greutate, orice miscare cerea un efort suplimentar. Nu ne-am mai facut ceai, o mare greseala. Urcarea Umarului lui Chapaev a fost un cosmar pentru mine. Imi numaram pasii, între 5 si 10, mai mult nu puteam sa fac. Îmi era foarte sete, a trebuit sa manânc zapada. Tori a mers mai bine, era mult în fata, Cristi a stat dupa mine. Am facut 3 ore pâna pe vârf, o vesnicie. Eu si Cristi am ramas în C II, eram prea obosita si deshidratata sa merg mai departe. Tori a plecat spre BC. Am dormit în cortul unor coreeni, nu am mai întins cortul nostru. Am socializat cu niste rusi simpatici care venisera în BC pe jos, noua zile le-au trebuit sa ajunga, cu rucsaci de aproape 40 kg în spate. Am baut ceai si lapte pâna mi-a fost bine. Am stat si am analizat situatiile când mi-a fost foarte rau si mi-am dat seama ca nu ma hidratasem suficient. Cel mai bine m-am simtit când am baut foarte multe lichide.

Ziua 21 - Am strâns cortul din CI si cu rucsaci imensi în spate am coborât în BC. Seara rusii au facut petrecere în sala de mese, nu stiu cu ce ocazie, dar a fost o nebunie. A trebuit sa dansam, nu puteam sa facem opinie separata. Noi am baut vin, sarbatoream victoria expeditiei noastre, rusii, normal, votca, ne-am simtit excelent. Petrecerea s-a spart când un grup de iranieni au semnalizat de pe ghetar ca au probleme si rusii au plecat dupa ei sa-i ajute. În noaptea aia a nins mult, asa de mult ca batrânul meu cort Salewa folosit în BC s-a prabusit. Cum ne împrietenisem cu personalul ce deservea tabara, ne-au cazat într-un cort de-al lor, pe gratis. Dupa înca o zi prin tabara de baza a venit elicopterul si am zburat spre civilizatie. O zi în Almaty, nimic impresionant, apoi avion, autocar si acasa, pe 22 august.

Sponsori: Apa Nova, Outdoor Project, Gotech, Beal, Nahanny, Hannah , VictorInox.

Echipament: 2 saci de dormit cu puf ( Atta si Nahanny), costum Gotech powerstrech (colanti si bluza), bluza corp powerdry, jacheta windstopper Gotech, pantaloni polartec 200 Gotech, cagula Gotech, caciula windbloc, jacheta thermalpro, manusi lâna Camp, supramanusi, manusi polartec 2 perechi, manusi altitudine Black Diamond, costum Goretex, pufoaica Atta , ham, ascension, opt rapel, termos, aragaz.

foto Dana Gradinaru