Muntii Tatra - Slovacia
Perioada drumetiei: vara 2000
Muntele: foarte impresionant, trasee bine marcate, multe posibilitati
Probleme: modul in care abordeaza slovacii turistul; a fost singura data cand mi-am dorit sa plec cat mai repede de la munte, din toate tarile si toti muntii pe unde am fost

Tatra a fost prima \"iesire\". Trebuia sa merg, evident, cu un prieten, insa el a renuntat, iar eu mi-am dat seama ca, daca stau dupa altii, o sa vad muntii doar la televizor cat de curand. Mi-am cumparat un bilet de tren in circuit, care includea un EuroDomino (abonamente ce dau dreptul la utilizarea oricarui tren rapid pe o perioada de 3 sau mai multe zile) Cehia si unul pe Polonia, care mi-au fost foarte utile, avand in vedere ca biletele de tren sunt destul de scumpe, mai ales la polonezi. Pe acolo, cazarea era undeva pe la 5-10 dolari intr-o cabana, camparea era interzisa in zona inalta, cu exceptia unor spatii special amenajate in Polonia, iar Tatra mi s-a-nfatisat ca un munte scindat mai ceva ca Ciprul. Tatra era un munte care se afla, zice-se, in tari civilizate, cu oameni cumsecade, asfalt pe strazi, turism politicos si trenuri curate. In afara de chestia cu asfalt pe strazi, in Slovacia nu am dat nici de cabanieri cumsecade, nici de trenuri curate, nici de acea mult visata \"civilizatie\", ma rog, in afara de cazul in care prin civilizatie nu vedem decat niste biserici si cladiri frumos cioplite in piatra, facand abstractie de nesimtirea si raceala umana omniprezenta.

Am pornit din Bucuresti intr-o seara calda de vara, in compartiment cu un contrabandist care mergea la Bekescsaba, sa isi cumpere \"o undita\"; la cati bani avea la el, probabil ca voia sa isi deschida un lant de magazine de undite. Dupa 17 ore de tren, m-am dat jos la Kosice. Oras frumos, curat pe strazi, cladiri medievale bine restaurate in centru, ciclisti cu casca pe cap, ce mai, civilizatia mult dorita si visata 24/7 de tot munteanul ce se scalda in Dambovita cea urat mirositoare. M-am bucurat sa vad ca au harti montane detaliate si multe, insa nu am fost atat de placut surprins de siesta care tine 2 ore si care inseamna ca aproape totul este inchis de la 12.00 la 14.00. In fine, m-am suit in trenul de Poprad, un oras industrial aducandu-mi aminte de Copsa Mica. De acolo am luat un alt \"tren\" (de fapt, si la propriu, si la figurat, un tramvai) care mergea pe la poalele muntelui, astfel ca te puteai da jos unde iti doreai. Majoritatea oamenilor s-au dat jos la Stary Smokovec, o statiune importanta (al carei nume mi s-a atras atentia foarte iritat ca se pronunta Smokovetz si nu Smokovec), insa eu am mers mai departe pana la Strbske Pleso, de unde un drum (asfaltat, insa inchis publicului motorizat) ducea la prima cabana, Popradske Pleso, unde am ajuns in fapt de seara, destul de obosit dupa 24 de ore de calatorie. In Slovacia erau putini turisti slovaci la munte, marea majoritate erau polonezi, nemti si cehi, lucru de care profitau pe deplin autoritatile si micii intreprinzatori, cerand bani si iarasi bani, insa uitand sa fie cat de cat politicosi sau de folos turistului. Intrand in cabana, nici prin cap nu-mi trecea ce de surprize si ce dialog cat se poate de interesant ma asteptau:

Cabaniera, zambind acru: \"We do not have any available beds\"
Eu, naiv si increzator in natura-i umana: \"There is no problem, I can sleep on the floor, I have a sleeping pad and a sleeping bag\"
Cabaniera, si mai acra: \"Our policy forbids accepting guests over the number of beds we have\"
Eu, din pura curiozitate: \"OK, then what do you recommend?\"
Cabaniera, zambitoare si binevoitoare de data asta: \"Well, I can see you have a tent; go camping\"
Eu, dintr-o curiozitate si mai mare: \"But, as far as I know, camping is not allowed in TANAP, except for a few camping sites way down\" (n.aut. TANAP = Tatra National Park)
cabaniera, cu acelasi zambet binevoitor: \"Yes, you are right\"
Eu, din ce in ce mai prins de conversatie: \"And if you come 5 minutes later and find me camping somewhere here, what happens?\"
Cabaniera, imperturbabil de vesela: \"Well, then I charge you a fine.\"

Amenda de care zicea cu atata veselie, era de circa 500 dolari, asa cum se specifica in ghidul meu. Am iesit din cabana si m-am asezat la o masa pentru a servi cina (constituita din sandwichuri de acasa; la atitudinea asta, nu ma gasisera de client nici pentru un pachet de biscuiti), inainte de a merge mai departe: urmatoarea cabana era la 3 ore de mers, conform hartii. La o masa invecinata s-a asezat un mic grup de polonezi: doi baieti si doua fete, dintre care o fata avea glezna scrantita in asa un hal, incat nici nu putea fi vorba sa puna piciorul in pamant. Am intrat in vorba, pentru a afla ca si lor li se dadusera aceleasi indrumari calduroase ca si mie. Nu li se oferise nici asistenta medicala, nici un loc in cabana, nici o vorba buna. Jeepul aratos pe care scria cu litere de-o schipaoa \"Tatra National Park\", dar care nu servea la nimic nimanui, in afara angajatilor parcului, m-a scarbit. Am inchis rucsacul si am pornit in sus. Poteca pe care mergeam, Tatranska Magistrala, era un fel de drum cvasipavat, adica format din dale de piatra puse una langa alta. Avea o latime de circa 1 m. sau chiar mai bine si era marginita cu niste pietroaie ceva mai mari, astfel incat sa fie foarte clara delimitarea. La un moment dat am trecut pe langa un lac glaciar, langa care am sesizat la lumina frontalei o pasune cu niste locuri de cort excelente. Desi m-a tentat ideea, nu venisem in Slovacia sa calc regulile locului, in ciuda atitudinii lor fata de turisti. Am mers mai departe si am ajuns la Sileszki Dom, un hotel asemanator cu cel de la Pestera din Bucegi, dar ceva mai mare. Eram norocos: aveau locuri, chiar foarte multe, pentru ca hotelul era aproape gol. Insa practicau, la vremea aceea (2000), inca tarife diferentiate pentru straini si localnici. Chestiunea devenise interzisa (de lege, cel putin) si in Romania si m-a mirat, insa eram destul de obosit si neplacut impresionat de oameni ca sa le mai acord prea multa atentie in ziua ce se apropia de sfarsit. M-am limitat la a o informa pe cea de la receptie ca as dori sa urc pe varful cel mai inalt a doua zi.

Pentru ca au vazut ca - evident - toata lumea voia sa urce pe Gerlachovski Stit, cel mai inalt varf din Tatra (aflat, din pacate, in Slovacia), cei de la TANAP au distrus potecile care duceau acolo si au interzis accesul fara ghid, pretinzand ca este dificil. Neacceptand - evident - decat ghizii lor, cereau o taxa de 10 dolari pe persoana intr-un grup de minim 10 persoane. M-am trezit dimineata si am constatat cu placere ca grupul exista (format din mai multi polonezi si mine), vremea era relativ buna si cu totii acceptasem sa platim taxa respectiva. Ni s-a spus sa asteptam, ca va veni ghidul. Am stat la taclale cu polonezii, ne-am intins la povesti de prin Carpatii de acolo si aia de aici, realizand, totusi, cand se apropia parnzul, ca trece ziua si ghidul nu mai aparea. Am mers sa o intrebam pe don\'soara de la receptie ce se intampla, pentru a fi informati pe un ton cat se poate de sec si firesc (in genul \"dar nu este clar...?\") ca \"there are clouds in the sky and nobody goes on Gherlachovski today\". Am mai fost informati ca, daca ne trebuie varf musai, mai trebuie sa stam o noapte la hotel (platind, evident, cazare, masa etc.), pentru ca doar a doua zi se va urca pe varf. Desigur, nu mai era necesar sa ni se spuna ca, daca nici ziua urmatoare nu aveau sa isi faca planul la cazare, urma sa ni se aduca la cunostinta, probabil, ca trebuie sa mai asteptam o zi si tot asa, traiasca si infloreasca economia slovaca. Polonezii au zambit intelegator, spunandu-mi ca \"this is the way they behave with foreigners, especially with us, Poles\". Date fiind conditiile de mai sus, am preferat muntele companiei industriei ospitalitatii slovace.

Am luat harta si am cautat trecerea cea mai apropiata in Polonia. Era o poteca urcand drept de la hotel, traversa creasta si cobora pe partea cealalta, in Lysa Polana, granita SK/PL. Tatra, spre deosebire de Parang, Retezat sau chiar Fagaras in majoritatea zonelor, nu are o poteca \"de creasta\", deoarece creasta este foarte accidentata, cu foarte multi pereti, cu colti, ingramadiri de stanci si asa mai departe. Lacurile glaciare sunt in general destul de jos, pajistile lipsesc in zona inalta. Toate astea au rezultat in lipsa unei poteci de creasta si in faptul ca potecile in general urca dintr-o parte pentru a traversa creasta si a cobori in partea cealalta.

Pe drum, cand am dat in creasta si m-am plimbat putin in lungul ei, incercand sa vad ceva peisaj printre valurile de ceata, am intalnit un cuplu de polonezi cu care, desi ei nu vorbeau aproape deloc engleza, iar eu nici poloneza si nici ruseste ce vorbeau ei, am avut parte de un \'dialog\' excelent, care mi-a ridicat moralul. In Polonia am intalnit un numar mare de motagnarzi, oameni care erau bine echipati, bine educati, care posedau o anduranta mare si un grad de adaptabilitate mare; mi-am explicat in felul asta si de ce vin in numar atat de mare in Romania, fara sa ii deranjeze ca dorm in gara, in tren, ca merg prin ploaie, ca nu au harta si asa mai departe. Potecile erau in general la fel de bine marcate si intretinute ca in Slovacia, oamenii care mergeau pe munte erau mult mai multi, restrictiile erau similare, insa aplicate cu cap. Oamenii se ajutau intre ei si intotdeauna era motiv de un zambet. Se vedea cale de o posta diferenta dintre un popor sarac, care nu gasea decat sa exploateze orice strain, si un popor cu ceva mai multe in spate, unde exista un know-how si o cultura. Mi s-a parut mult mai usor si convenabil sa merg prin Polonia, fapt care m-a facut, de fapt sa ma intorc in 2003 si sa imi confirm aceasta parere.