Muntii acestia trebuia sa incheie o tura luuunga de Carpati, inceputa
cu Muntii Maramuresului si continuata cu Muntii Chorno Hora in Ucraina.
De fapt nu aveau sa fie ultimii din \"iesirea\" respectiva, dar avea sa
fie foarte frumos. M-am suit intr-un autocar venind din L\'viv UA spre
Przemysl PL. Am ajuns la Przemysl pe la 4 dimineata, sperand sa dorm in
gara. Surprize-surprize si gara era inchisa pana mai tarziu. Am vrut sa
beau un Zywiec dupa 3 ani de cand fusesem prima data in Polonia si n-am
avut parte de mai mult succes: singurul bar deschis, in apropierea
garii, nu servea bauturi alcoolice, pentru ca... era in apropierea
garii. Ideea era ca trebuia sa ajungem la Ustrzyki Dolne, un orasel de
la poalele muntilor. Primul autobuz in directia aceea pornea la 8
dimineata, asa ca, vrand-nevrand, ne-am bagat in barul fara bere si am
mancat ceva, apoi, odata cu deschiderea garii, am avut parte de o banca
pe care sa ne intindem sa dormim. Nu eram singurii care asteptau cu
sufletul la gura deschiderea garii, mai erau niste polonezi cu rucsaci
mari. Dis-de-dimineata ne-am inhamat la rucsac si ne-am suit in
autocar, ajungand la Ustrzyki Dolne, de unde, dupa un mic dejun
consistand din friptura si - ura, ura - o bere, am plecat spre munte
intr-un alt autobuz. Problema in Romania este ca nu stii niciodata cand
pleaca autobuzul sau maxi-taxi-ul. Problema in Polonia este ca stii
cand pleaca, insa poti sa bagi mana in foc ca nu te va lua nimic in
afara de autobuzul cu ore fixe (si mereu respectate) de pornire. Deci
am ajuns dupa-amiaza la poalele muntelui, la Ustrzyki Gorne, si am
inceput \"drumetia\", mai intai pe o alee lata, asfaltata, care a mers
pana hat, la Przelecz Bukowska (1110 m.alt.), in zona granitei Poloniei
cu Ucraina, iar apoi am dat de poteca lata si bine batuta care pornea
pe creasta Muntilor Bieszczady. Muntii se asemanau foarte mult cu
Suhardul sau Siriul de la noi, creasta era rotunjita si stancile
lipseau aproape cu desavarsire. Peisajul era insa foarte pitoresc si
cred ca ar fi fost si mai placut toamna, cu padurea de foioase care se
ridica mult spre creasta. Poteca era foarte bine marcata si parasirea
ei era interzisa. Pe alocuri, unde - din cauza numarului mare de
turisti - se produsesera decopertari ale solului si actiunea apei putea
duce la distrugerea pasunii (cum se intampla, din pacate, pe Valea
jepilor, in ultima portiune inainte de Caraiman, de pilda), segmentul
respectiv de poteca fusese acoperit cu o plasa metalica, traseul
potecii fusese deviat, instalandu-se placute care indicau drumul de
urmat. Venind dintr-o tara ca Romania, lucrul asta mi s-a parut
insolit, insa le dau dreptate 100%. Dupa vreo ora, am ajuns pe varful
cel mai inalt din acesti munti, Tarnita (1346 m.alt.), oferind
privelisti frumoase spre sud si est, spre Ucraina. Ne aflam aproape de
coltul sud-estic al Poloniei, fiind inconjurati din toate partile de
Ucraina actuala sau Polonia istorica. Spre seara am coborat in vale,
camparea in Parcul National Bieszczady era interzisa si noi eram
singurii ciudati cu rucsaci mari in spate, ceilalti erau mai toti cu
rucsaci de o zi. Am ajuns jos si, dupa ce am platit taxa de campare, de
altfel nu prea mare (circa 1 EUR), am instalat cortul, pentru a ne
trezi devreme a doua zi: autobuzul pleca devreme. Traseul principal din
acesti munti urmarea creasta, coborand insa de cateva ori in vale,
pentru ca daca ar fi tinut numai creasta, ar fi insemnat sa marga pe
granita cu Ucraina si sa si treaca prin Ucraina de cateva ori. De aceea
am luat autobuzul pentru cativa kilometri si apoi am luat-o la deal. De
data aceasta nu mai era dupa-amiaza si punctul de intrare in parcul
national era deschis, adica se platea o taxa de acces, tot circa 1 euro
de persoana. Apoi am avut ghinionul sa avem cateva grupuri de turisti
in fata noastra, grupuri pe care le-am depasit cu greu. Erau foarte
multi oameni la munte, deseori trebuia sa te opresti pentru ca se
formase o adevarata coada de lume. In egala masura, gunoaiele aruncate
aiurea lipseau, iar la asta contribuiau si regulile foarte stricte,
sprijinite de niste amenzi superusturatoare, si asta nu dintr-un punct
de vedere romanesc, de tara saraca. Dupa ce am trecut pe la o cabana,
am pornit-o pe creasta: acum aveam la sud Slovacia. Am urcat pe cel mai
\"inalt\" varf al zilei (Vf. Roh, 1255 m.alt.), am urmat creasta
printr-un peisaj deosebit de frumos insa in egala masura de
nespectaculos, ajungand dupa-amiaza pe Vf. Smerek (1222 m.alt.). Am
coborat la drum, sperand ca vom da de autobuz, insa primul era peste
cateva ore. Cateva ore de autostop nereusit, un autobuz punctual, urmat
de un autostop reusit insa care ne-a lasat intr-un sat pe drumul de
Przemysl, o noapte in sacul de dormit la marginea drumului si primul
autobuz de Przemysl la 06.00, urmat de un tren de Cracovia care a
costat circa 20 EUR pentru 2 ore de mers cu un rapid destul de modest
(similar cu ale noastre)... Aveau sa urmeze ceva mai multe ore si un
bilet considerabil mai scump pana la Belgrad, apoi o drumetie foarte
frumoasa in Muntii Prokletije, Visitor si Komovi, pe o alta granita,
aceea dintre Muntenegru si Albania...
